L’ebressa d’a mei cuvéa
a te çerca int’u vöiu
d’in cö urmai stentu,
dùve u nu’ se sente ciü
u duçe son d’a tòu
vuxe:
chelu bàrsamu ch’u
rugliava
dai tòi lèrfi ümeri e
carnùsi,
chel’amé ch’u me
sédüxeva
cume l’abéglia au l’è d’â
sciùra.
Ina fegüra da fantarsma
a me sgrafigna a teřéta d’i
ögli
inurbendu u piaixé
asciarmàu
ch’a mei pasciùn a l’à
desgravàu
int’ê biéle d’a mei
cusciénsa.
Te sentu cume ti fussi u
ventu
ch’u me strassa a
sbrindéli,
mescciandu tache de sanghe
cun penùse làgrime
sařàe
ch’i me cuřa dai ögli
infirsài
da mile agùglie punsüe.
Int’a lüxe stèrbura
d’in giurnu ch’u nu’ l’à
fin,
l’anscetà ch’a m’aganta â
guřa
a me lascia destunàu:
forsci ti nu’ eiri pe’
mi!
Roberto
Rovelli – Dialetto di La Mortola
FORSE NON ERI PER ME!
L’ebbrezza del mio desiderio
ti cerca nel vuoto
di un cuore oramai spento,
dove non si sente più
il dolce suono della tua
voce:
quel nettare che sgorgava
dalle tue labbra morbide e
carnose,
quel miele che mi seduceva
come l’ape lo è dal fiore.
Un’immagine spettrale
mi graffia la retina
accecando il piacere
sensuale
che la mia passione ha
partorito
nelle viscere della mia
coscienza.
Ti sento come tu fossi il
vento
che mi lacera a brandelli,
mescolando gocce di sangue
con dolorose lacrime salate
che mi colano dagli occhi
trafitti
da mille aghi acuminati.
Nella luce torbida
di un giorno che non ha
fine,
l’ansietà che m’afferra alla
gola
mi lascia frastornato:
forse non eri per me!
Nessun commento:
Posta un commento