domenica 5 dicembre 2021

I PONSCI CÖTI di Costanza Modena


A duixeivu imparà a fa da mangià!

Me maire a u ripeteva tüte e vöte:

“Ti te devi destrigà!

Ancöi u tuca a tü sta da e pignate!”

 

A m’ha faitu desgrandunà di ponsci:

“Avura fa in sufriitu in ta paela,

cande a sevula a l’è in po’ murela

ti azunzi i ponsci, ch’i seje beli ensci”.

 

Pöi a se n’è andà in tu masaghin

e mi sun arestà lì cu’ u pignatin.

“A cöixu avura o a l’aspeitu ancù?

Forsci u l’è meju se a cumensu avù”.

 

Pe u sufritu a me a sun cavà,

a sevula i öij a faixeva lagrimà,

ma a duixeivu demustrà a me maire

ch’a nu saixeivu noma cuntà foure!

 

Cande i ponsci a l’ho messu int’a paela

gira e rigira, caicün u sciurtiva

a i recampaivu e a i rimeteivu drente…

cheli che nu atruvaivu… in assidente!

 

Ma a gh’aixeivu messu tantu öriu,

e in fin sti ponsci, ne*ri de carbun,

i han cumensau a s-ciupà, a fa in sce u seriu,

cume i föghi da Madona, sacranun!

 

Me maire a l’è arivà cu’ u faturisu:

“Ti hai za preparau? Fame vié,

a sun propiu cüriuusa de savé

se ancöi ti te meriti in aplausu!”

 

e i ponsci i eira lì, unti e ne*ri,

ne*ra a paela, tütu ne*ru inturnu,

menu male che u nu l’eira mezugiurnu,

sutrimenti gh’eira poucu da sta alegri!

 

 

 

Costanza Modena – Dialetto di Sanremo

 

 

I PISELLI COTTI

 

Dovevo imparare a far da mangiare,

mia madre lo ripeteva tutte le volte:

“Devi saperti arrangiare,

oggi tocca a te stare dietro alle pentole!”

 

Mi ha fatto sbucciare dei piselli:

“Adesso fai un soffritto nella padella,

quando la cipolla è un po’ scura

aggiungi i piselli, che siano belli gonfi”.

 

Poi se ne è andata in magazzino

e io sono rimasta lì, con la pentola:

“Cuocio ora o aspetto ancora?

Forse è meglio che io cominci adesso”.

 

Per fare il soffritto me la sono cavata,

la cipolla mi faceva lacrimare gli occhi,

ma dovevo dimostrare a mia madre

che non sapevo solo raccontare storie.

 

Quando ho messo i piselli nella padella,

gira e rigira, qualcuno usciva ,

lo raccoglievo e lo rimettevo dentro…

quelli che non ritrovavo… un accidente!

 

Ma io avevo messo troppo olio (nella padella)

e alla fine questi piselli, neri come il carbone,

hanno cominciato a scoppiare, a fare sul serio,

come i fuochi d’artificio ad agosto, accipicchia!

 

Mia madre è arrivata col sorriso:

“Hai già preparato? Fammi vedere,

sono proprio curiosa di sapere

se oggi ti meriti un applauso!”

 

I piselli erano lì, unti e neri,

nera la padella, tutto nero intorno,

per fortuna non era ancora mezzogiorno,

altrimenti c’era poco da stare allegri!

 

 

Nessun commento:

Posta un commento