sabato 2 ottobre 2021

“TI ME STÜFI” di Costanza Modena


I ürtimi meixi de sta ghèra

a nu andeixevu mancu ciü a a scöra:

a puixevu pijà ina bumba in testa

che tron e lampu a me faixeva a festa.

 

A vegniva a cà nostra ina scignura,

de longu cu’ in vestiu de stofa scüra,

pe’ preparà l’esame d’amisciun

a a scöra media, sensa cunvinsiun.

 

A l’aixeva i cavei ben longhi e unti

dui gran pumeli russi, imbeletà,

a nu so se a saixeva fa di conti,

pe’ mi a l’eira ignurante e afamà.

 

A a faixeivu aragià, a nu eiru atenta,

ela a parlava cu’ a cocina franseize,

mi a ghe daixeivu asai poucu a mentu,

a gardaivu de föra e föje apeize.

 

A gh’aixeivu dau nome “Ti me stüfi”

e cande a a vieivu ch’a arivava,

a truvaivu de scüüse, i me ciamava

e mi pe’ a noia a faixeivu di gran sbüfi.

 

Ela ascì d’esse in anze au saixeva,

u besögnu u cumanda ciü du re.

Finìa a “lessiun” me maire a ghe daixeva

tre lire, in övu, in pan, chelu ch’u gh’è.

 

Pe’ in giurnu a l’aixeva da desnà,

duman, in autru giurnu, u se virà…

“Ti me stüfi” a se l’ha pijà a ghèra,

povera dona, a repousa sute a tera!

 

 

 

Costanza Modena – Dialetto di Sanremo

 

 

TU MI STUFI

 

Gli ultimi sei mesi di guerra

non andavo neanche più a scuola:

potevo prendere una bomba sulla testa,

che di colpo mi uccideva.

 

Veniva a casa nostra una signora,

sempre vestita di scuro,

per prepararmi all’esame di ammissione

alla scuola media, senza molta convinzione.

 

Aveva i capelli assai lunghi e unti,

due guance rosse, (era) imbellettata,

non so se sapesse fare di conto,

per me era ignorante ed affamata.

 

Io facevo inquietare, non stavo attenta,

lei mi parlava con accento francese,

non stavo attenta,

guardavo fuori (dalla finestra)le foglie appese.

 

L’avevo soprannominata “Tumistufi”

e quando la vedevo arrivare,

trovavo delle scuse (per sparire)

mi chiamavano e io per la noia sbuffavo.

 

Lei stessa sapeva di essere ignorante,

ma il bisogno comanda più del re.

Finita la “lezione” mia madre le dava tre lire,

un uovo, un pane, quello che aveva (in casa).

 

Per quel giorno aveva da mangiare,

domani, un altro giorno, si vedrà…

Tu mi stufi s’è l’è portata via la guerra,

povera donna, riposa sotto terra!

  

Nessun commento:

Posta un commento