Gh’eira ina vòuta ina
passeréla,
a l’eira l’urgögliu scurdàu
de Ventemiglia
fina che, in treméndu
giurnu, u scciümairùn
u se l’ava portà via cume
s’a fusse de cartùn.
Chelu giurnu, insciu d’àiga,
u Roia füriùsu
u s’eira asbrivàu pe’ a valà
destrügendu
e stirassanduse derré tütu
çò ch’u l’inscuntrava.
Pe’ dabòn ina marrìa giurnà:
a çità méża alagà,
sténta d’â pàuta e da tüta a
rümenta lascià
e, pégiu ancù, a passeréla a
nu’ gh’eira ciü,
ghe n’eira restàu noma in
tòcu ancura in pei.
Passà a bota d’u desastru, i
prugéti pe’ refàřa
i l’eira cumensài bèn aviau;
e che prugéti...
mancu se a scciümaira a
fusse a Manega d’i Ingresi.
De mentre i ani i passava e
rèn u se bulegava.
A se fa; a nu’ se fa. Manca
i sodi; na, i ghe son.
U nullaòsta, l’aprüvaçiùn
d’a Cumüna, d’a Regiùn,
d’u prevostu, d’u spassìn;
se decide in po’ caicün.
Se e parole gastàe i fusse
stàe sachi de çimen,
ancöi, ciù de due vòute, a
sereva sta già refà.
Ascàixi in lüstru u l’è
passàu e, finarmente,
i l’an cumensàu a derrucà a
parte ch’a s’eira sarvà,
assegürandu che càiche tòcu
u serà cunservàu
e messu in mustra int’a
Cumuna o int’u Müseu.
Belìn, mi nu’ u saveva ch’a
fusse diventà
famusa cume a müraglia de
Berlìn!
Aspeitandu de vé, chissà
candu, a növa passeréla,
regordàmuse che u Scignù u
l’à creàu u mundu intrégu
in sète giurni; na, me son
sbagliàu: noma sei.
Au sètimu u s’è arrepousàu.
Roberto
Rovelli – Dialetto di La Mortola
LA
FAVOLA DELLA PASSERELLA
C’era una volta una
passerella,
era l’orgoglio dimenticato
di Ventimiglia
finché, un atroce giorno, il
fiume in piena
se l’aveva portata via come se fosse di
cartone.
Quel giorno, gonfio d’acqua,
il Roia furioso
si era slanciato per la
vallata distruggendo
e trascinandosi dietro tutto
ciò che incontrava.
Davvero una brutta giornata:
la città mezza allagata,
soffocata dal fango e da
tutta l’immondizia lasciata
e, peggio ancora, la
passerella non c’era più,
ne era rimasto soltanto un
pezzo ancora in piedi.
Passato lo choc del
disastro, i progetti per rifarla
erano cominciati ben presto;
e che progetti...
nemmeno se il fiume fosse la
Manica degli Inglesi.
Frattanto gli anni passavano
e nulla si muoveva.
Si fa; non si fa. Mancano i
soldi; no, ci sono.
Il nullaosta, l’approvazione
del Municipio, della Regione,
del parroco, dello spazzino;
si decida un po’ qualcuno.
Se le parole sprecate
fossero sacchi di cemento,
oggi, più di due volte,
sarebbe stata già rifatta.
Quasi cinque anni sono
passati e, finalmente,
hanno cominciato a demolire
la parte che si era salvata,
assicurando che qualche
pezzo sarà conservato
ed esposto nel Municipio o
nel Museo.
Accidenti, io non lo sapevo
che fosse diventata
famosa come il muro di
Berlino!
Aspettando di vedere, chissà
quando, la nuova passerella,
ricordiamoci che il Signore
ha creato il mondo intero
in sette giorni; no, mi sono
sbagliato: soltanto sei.
Al settimo si è riposato.
Nessun commento:
Posta un commento