E braghe de füstagnu
in po’ sgarae,
ma a l’andava ben cuscì.
Inta fascia survana
gheira caiche articiocu
sciurìu
e caiche cardu servaigu.
Chelu blö
u nu parescía
chelu da marina,
ma chelu du surfanu.
Ancöi u se sentìa
in po’ sbuìu,
u gardava u negiassu
carà dau Cagiu
che u se ghe metìa
inta testa,
inte cheli catru osi.
Muntendu sciü
daa scareta, sautendu
u banchetu ch’u locia,
u s’è resu contu
che a nu purtava
au paradisu,
ma dau figu grandu
e pöi,
da nisciüna parte.
Andrea
Guglielmi – Dialetto di Vallebona
Poesia che ha
partecipato al XXXIX Premio di Poesia Dialettale Intemelia “U Giacuré” –
Ed. 2026
LA SCALETTA DAL GRADINO CHE
TRABALLA
I pantaloni di fustagno
un po’ lacerati,
ma andava bene anche così.
Nel terrazzamento di sopra
c’erano alcuni carciofi
fioriti
e qualche cardo silvestre.
Quel blu
non pareva
quello del mare,
ma quello dello zolfo.
Oggi si sentiva
un po’ inselvatichito,
guardava la fitta nebbia
scendere dal monte Caggio
che gli entrava
nella testa,
in quelle quattro ossa.
Salendo su
per la scaletta, saltando
il gradino che traballa,
si rese conto
che non portava
al paradiso,
ma dal fico grande
e poi,
da nessuna parte.

Nessun commento:
Posta un commento