mercoledì 2 settembre 2026

A SCARETA CU' U BANCHETU CHE LOCIA di Andrea Guglielmi



     

E braghe de füstagnu

in po’ sgarae,

ma a l’andava ben cuscì.

Inta fascia survana

gheira caiche articiocu sciurìu

e caiche cardu servaigu.

Chelu blö

u nu parescía

chelu da marina,

ma chelu du surfanu.

Ancöi u se sentìa

in po’ sbuìu,

u gardava u negiassu

carà dau Cagiu

che u se ghe metìa

inta testa,

inte cheli catru osi.

Muntendu sciü

daa scareta, sautendu

u banchetu ch’u locia,

u s’è resu contu

che a nu purtava

au paradisu,

ma dau figu grandu

e pöi,

da nisciüna parte.

 

 

 

Andrea Guglielmi – Dialetto di Vallebona 

Poesia che ha partecipato al XXXIX Premio di Poesia Dialettale Intemelia “U Giacuré” – Ed. 2026

 

                                                         

LA SCALETTA DAL GRADINO CHE TRABALLA

 

I pantaloni di fustagno

un po’ lacerati,

ma andava bene anche così.

Nel terrazzamento di sopra

c’erano alcuni carciofi fioriti

e qualche cardo silvestre.

Quel blu

non pareva

quello del mare,

ma quello dello zolfo.

Oggi si sentiva

un po’ inselvatichito,

guardava la fitta nebbia

scendere dal monte Caggio

che gli entrava

nella testa,

in quelle quattro ossa.

Salendo su

per la scaletta, saltando

il gradino che traballa,

si rese conto

che non portava

al paradiso,

ma dal fico grande

e poi,

da nessuna parte.


Nessun commento:

Posta un commento