venerdì 6 febbraio 2026

U BURGU di Pier Firpo

 
Finalborgo (Sv)


U Burgo l'ea piccin e tranquillu,

cun e ciappe  freide di sò caruggi

In ti anni Sescianta  u paxeiva  fermu,

cumme se u tempu u se fusse fermun  a spetô.

E carruggi i eran streiti,

ma pin de vuxi cunusciüe.

Tutti se saluovan,

tutti se cunusceivan.

I figgeu i se treppovan in ciassa,

sensa sprescia de turnâ a cà.

U Burgo u nu saxeiva d'ese speciöle,

u l'ea sulu lé.

L'ea stetu a capitõle d'u marchesotu,

a terra di Marchesi du Carrettu,

cun muraie forti e  cun e sò porte sempre serræ ai furesti."

U  paxeiva indurmiu

ma nu vœiu.

Poi cian cianin a gente a l'ha ripiun a mirolu

a caminôghe drentu cun i öggi növi.

Carcosa u l'è cangiun

carcosa u l'è restun

Anco u Burgo u sta rinasciendu

ma u cö u l'è u meiximu.

U l'è in postu ch'u te piggia cianin,

e u te resta drentu,

cumme in bellu ricordu

che  nu ti öe scurdơ.

 

 

 

Pier Firpu du Burgu – Dialetto di Final Borgo

 

 

FINALBORDO

 

Finalborgo era piccolo e tranquillo,

con le "ciappe"  fredde delle sue vie.

Negli anni Sessanta sembrava fermo,

come se il tempo avesse deciso di aspettare.

Le strade erano strette,

ma piene di voci conosciute.

Tutti si salutavano,

tutti si conoscevano.

I bambini giocavano in piazza,

senza fretta di tornare a casa.

Finalborgo non sapeva di essere speciale,

era solo se stesso.

Era stato la capitale di un marchesato,

la terra dei marchesi del Carretto,

con mura forti e porte d'ingresso sempre chiuse ai foresti.

Sembrava addormentato,

ma non vuoto.

Poi piano piano la gente ha ricominciato a guardarlo,

a camminarci dentro con occhi nuovi.

Qualcosa è cambiato,

qualcosa è rimasto.

Oggi Finalborgo sta rinascendo,

ma il cuore è lo stesso.

È un posto che ti prende piano,

e ti resta dentro,

come un ricordo bello

che non vuoi dimenticare

Il dialetto ligure

cambia ogni pochi chilometri

riflette mare, montagna, commerci e isolamento

non è solo dialetto, ma memoria viva.


Nessun commento:

Posta un commento