Sàsciu, menüa bulà de s-ceta
pria,
Che daa sima d’in pœzu in sci u
valun,
Cume furtessa, ti t’afaci ardia,
Ti sei valebunenca crëassiun.
D’erti bastiui ti t’èiri inrubüstia,
D’in ponte a levaressu a prutessiun
Dai barbareschi, e ascì ti èiri garnia
De due geixete, per a to devussiun.
Tüte ste to relìchie avù i sun morte…
Ma, d’u tempu ciü redene, e due porte
Sci i gangari incantai i areze ancù:
Bandeire antighe d’u to antigu unù,
Che pœi, cu u so savé i han fau ciü lascu
Trei Rusci, fra i toi fiœi, e due Tagiascu.
Vincenzo Jacono – Dialetto sanremasco
SASSO
Sasso, piccola frotta (di
case) di schietta pietra,
Che dalla cima di un poggio
sul vallone,
Come fortezza, ti affacci
ardita,
Sei di vallebonese
creazione.
Di erti bastioni ti eri
irrobustita,
Di un ponte levatoio a protezione
Dai barbareschi, e anche ti
eri guarnita
Di due chiesette, per la tua
devozione.
Tutte queste tue reliquie
ora sono morte…
Ma, del tempo più resistenti,
le due porte
Sui gangheri incantati
reggono ancora:
Bandiere antiche del tuo
antico onore,
Che poi, con il suo sapere
hanno fatto più grande
Tre Rossi, tra i tuoi figli,
e due Taggiasco.
